ORDIN nr. 2.906 din 25
septembrie 2014
privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului IX din
Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală
EMITENT:
AGENŢIA NAŢIONALĂ
DE ADMINISTRARE FISCALĂ
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 9 octombrie 2014
Data intrarii in vigoare
: 9 octombrie 2014
- abrogat de art.5 din ORD.
3741/2015 la data de 1 ianuarie 2016
În temeiul dispoziţiilor art.
11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr.
520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare,
ale art. 205-218 şi ale art. 228 alin. (2^1) din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă Instrucţiunile pentru aplicarea titlului IX din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
Dispoziţiile prezentului ordin se aplică de către
organele fiscale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
implicate în soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor
administrative fiscale.
ART. 3
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă
prevederile Ordinului preşedintelui
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 450/2013
privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 24 aprilie 2013.
ART. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea
I.
Preşedintele Agenţiei
Naţionale
de
Administrare Fiscală,
Gelu-Ştefan Diaconu
Bucureşti, 25 septembrie 2014.
Nr. 2.906.
ANEXĂ
INSTRUCŢIUNI
pentru aplicarea titlului IX din
Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 privind
Codul de procedură
fiscală
1. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 205 din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare
(denumită în continuare Codul de procedură fiscală) -
Posibilitatea de contestare
1.1. Orice persoană care formulează o contestaţie pentru
lipsa unui act administrativ fiscal trebuie să
demonstreze dreptul său sau interesul legitim lezat.
1.2. Prin lipsa actului administrativ fiscal se înţelege
nesoluţionarea, în mod nejustificat, în termenul legal a unei cereri a
contribuabilului pentru emiterea unui act administrativ fiscal, aşa cum
prevede art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi
completările ulterioare.
1.3. Prin organ ierarhic superior se înţelege structura
condusă de persoana care are competenţă de decizie
faţă de care conducătorul organului fiscal care refuză în
mod nejustificat emiterea actului administrativ fiscal se subordonează în
mod direct.
1.4. În cazul deciziilor emise potrivit art. 89 din Codul de
procedură fiscală, bazele de impunere se pot contesta numai prin
contestarea deciziei referitoare la baza de impunere, nu şi a deciziilor
de impunere emise ulterior în temeiul acesteia.
2. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 206 din Codul de procedură
fiscală - Forma şi conţinutul contestaţiei
2.1. În situaţia în care contestatorul precizează că
obiectul contestaţiei îl formează actul administrativ fiscal atacat,
fără însă a menţiona, înăuntrul termenului acordat de
organul de soluţionare, cuantumul sumei totale contestate,
individualizată pe feluri de impozite, taxe, datorie vamală,
contribuţii, precum şi accesorii ale acestora, sau măsurile pe
care le contestă, contestaţia se consideră formulată
împotriva întregului act administrativ fiscal.
2.2. În situaţia în care contestaţia este formulată
printr-un împuternicit al contestatorului, organele de soluţionare
competente vor verifica împuternicirea, iar în cazul în care contestatorul se
află în procedură de insolvenţă/ reorganizare/faliment/lichidare,
contestaţia va purta semnătura şi ştampila
administratorului special/administratorului judiciar sau a lichidatorului,
după caz.
2.3. În situaţia în care contestaţia nu îndeplineşte
cerinţele care privesc depunerea în original a împuternicirii sau în copie
legalizată, semnătura, precum şi ştampilarea acesteia,
organele de soluţionare competente vor solicita contestatorului, printr-o
scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ca în termen de 5 zile de
la comunicare să îndeplinească aceste cerinţe. În caz contrar,
contestaţia va fi respinsă, fără a
se mai antama fondul cauzei.
2.3.1. Contestaţiile formulate de persoanele fizice vor fi
însoţite de o copie a actului de identitate.
2.4. Confirmările de primire se vor anexa la dosarul cauzei.
2.5. Organul de soluţionare competent nu se poate substitui
contestatorului cu privire la motivele de fapt şi de drept pentru care a
contestat actul administrativ fiscal respectiv.
2.6. Motivarea contestaţiei se va face cu
respectarea dispoziţiilor privind termenul de depunere a
contestaţiilor, sub sancţiunea decăderii.
3. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 207 din Codul de
procedură fiscală - Termenul de depunere a contestaţiei
3.1. Contestaţia se depune la organul fiscal emitent al actului
administrativ fiscal contestat, iar la primirea contestaţiei organul
emitent al actului administrativ fiscal va întocmi
dosarul contestaţiei, precum şi referatul cu propuneri de
soluţionare. Întocmirea dosarului contestaţiei nu este
obligatorie în situaţia în care, potrivit art. 209 alin. (2) din Codul de
procedură fiscală, organul emitent este
competent pentru soluţionarea contestaţiei.
3.2. Dosarul contestaţiei va cuprinde: contestaţia în
original, ce trebuie să poarte semnătura persoanei îndreptăţite
şi amprenta ştampilei, în cazul contestatorului persoană
juridică, precum şi o copie de pe actul de identitate în cazul
contestatorului persoană fizică, împuternicirea avocaţială
în original sau în copie legalizată, după caz, actul prin care se desemnează
administratorul special/administratorul judiciar/ lichidatorul, actul
administrativ fiscal atacat, în copie, precum şi anexele acestuia, dovada
comunicării actului administrativ fiscal atacat din care să
reiasă data la care acesta a fost comunicat, copii ale documentelor ce au
legătură cu cauza supusă soluţionării, documentele
depuse de contestator şi sesizarea penală în copie, dacă este
cazul.
3.3. În situaţia în care competenţa de soluţionare nu îi
aparţine, organul emitent al actului atacat va înainta dosarul
contestaţiei, precum şi referatul cu propuneri de soluţionare
organului de soluţionare competent, în termen de 5 zile de la data
înregistrării contestaţiei, după verificarea îndeplinirii
cerinţelor procedurale.
3.4. În cazul în care contestaţia este
depusă direct la organul competent de soluţionare, acesta o va
transmite organului emitent al actului atacat, în vederea constituirii
dosarului contestaţiei, a verificării condiţiilor procedurale,
precum şi a întocmirii referatului cu propuneri de soluţionare.
3.5. Referatul cu propuneri de soluţionare cuprinde precizări
privind îndeplinirea condiţiilor de procedură, menţiuni privind
sesizarea organelor de urmărire şi cercetare penală, după
caz, menţiuni cu privire la starea juridică a societăţii,
precum şi propuneri de soluţionare a contestaţiei, având în
vedere toate argumentele contestatorului şi documentele în susţinere;
în caz contrar, dosarul se restituie în vederea completării.
3.6. Referatul se aprobă de conducătorul organului fiscal
emitent al actului administrativ fiscal atacat.
3.7. În condiţiile în care din actele dosarului cauzei nu se poate
verifica respectarea termenului de depunere a contestaţiei, iar în urma
demersurilor întreprinse nu se poate face dovada datei la care contestatorul a
luat cunoştinţă de actul administrativ fiscal atacat, inclusiv
în situaţia în care comunicarea prin publicitate a fost viciată prin
nerespectarea procedurii în materie, aceasta va fi considerată depusă
în termenul legal.
În situaţia depunerii prin poştă a contestaţiei,
organul emitent al actului administrativ fiscal atacat este
obligat să anexeze la dosarul contestaţiei plicul prin care a fost
transmisă contestaţia.
3.8. Dispoziţiile privind termenele din Codul de procedură civilă
se aplică în mod corespunzător, astfel:
a) Termenul de depunere a contestaţiei se calculează pe zile
libere, cu excepţia cazului în care prin lege se prevede altfel, neintrând
în calcul nici ziua când a început, nici ziua când s-a
sfârşit termenul.
De exemplu: Actul administrativ fiscal este comunicat contribuabilului
în data de 29 iunie, termenul de 30 de zile începe să curgă de la
data de 30 iunie şi se împlineşte în data de 29 iulie, astfel încât
ultima zi de depunere a contestaţiei este 30 iulie.
b) Termenul care se sfârşeşte într-o zi de
sărbătoare legală sau când serviciul este
suspendat (de exemplu, zile de repaus săptămânal) se va prelungi
până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.
De exemplu: În situaţia în care data de 30 iulie prezentată la
exemplul anterior este sâmbătă, ultima zi de
depunere a contestaţiei este luni, 1 august.
c) Termenul de 3 luni prevăzut la art. 207 alin. (4) din Codul de procedură fiscală se
sfârşeşte în ziua lunii corespunzătoare zilei de plecare.
De exemplu: Actul administrativ fiscal este comunicat contribuabilului
în data de 15 ianuarie, termenul de 3 luni se sfârşeşte în data de 15
aprilie, astfel încât ultima zi de depunere a contestaţiei este data de 15
aprilie.
d) Termenul care, începând la data de 29, 30 sau 31 a lunii, se
sfârşeşte într-o lună care nu are o
asemenea zi se va socoti împlinit în ultima zi a lunii, cum ar fi exemplul
expus mai jos:
Actul administrativ fiscal este comunicat în data de 30 noiembrie,
termenul de 3 luni se sfârşeşte în ultima zi a lunii februarie,
respectiv 28 sau 29 februarie, reprezentând ultima zi de depunere a
contestaţiei.
3.9. Când contestatorul îşi majorează pretenţiile,
dispoziţiile procedurale privind termenul de depunere a contestaţiei
se aplică corespunzător pentru diferenţele contestate
suplimentar.
3.10. Prin majorare de pretenţie se înţelege diferenţele
de obligaţii fiscale contestate suplimentar, altele decât cele împotriva
cărora s-a introdus iniţial contestaţie, cu excepţia accesoriilor
aferente obligaţiilor fiscale contestate iniţial, potrivit
principiului de drept accesoriul urmează principalul.
3.11. Contestaţia poate fi depusă în termenul de 3 luni de la
data comunicării actului administrativ fiscal în situaţia în care
actul administrativ fiscal atacat nu cuprinde unul din următoarele
elemente:
a) posibilitatea de a fi contestat;
b) termenul de depunere a contestaţiei;
c) organul fiscal la care se depune contestaţia.
4. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 208 din Codul de
procedură fiscală - Retragerea contestaţiei
4.1. Cererea de retragere trebuie să fie semnată de
contestator sau de împuternicit, cu îndeplinirea aceloraşi condiţii
de formă prevăzute la formularea şi depunerea contestaţiei.
Dovada calităţii de împuternicit se face potrivit legii. În cazul în
care contestatorul se află în procedură de insolvenţă/
reorganizare/faliment/lichidare, cererea de retragere a contestaţiei va
purta semnătura şi ştampila administratorului
special/administratorului judiciar sau a lichidatorului, după caz.
4.2. Persoanele fizice vor anexa la cererea de retragere copia actului
de identitate.
4.3. Retragerea contestaţiei poate fi făcută în tot sau
în parte. În situaţia în care cererea de retragere are ca obiect doar
anumite capete de cerere din contestaţia iniţială, despre
aceasta se va face menţiune în decizia emisă în soluţionarea
cauzei; contestaţia şi cererea de retragere parţială vor fi
conexate, pentru o mai bună soluţionare a cauzei.
4.4. După primirea cererii de retragere a contestaţiei,
organul de soluţionare competent va comunica contestatorului decizia prin
care ia act de renunţarea la contestaţie.
4.5. Decizia prin care se ia act de renunţare la contestaţie
urmează procedura emiterii şi comunicării deciziilor emise în
soluţionarea contestaţiilor.
5. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 209 din Codul de
procedură fiscală - Organul competent
5.1. Actele administrative fiscale care intră în competenţa de
soluţionare a organelor specializate prevăzute la art. 209 alin. (1)
din Codul de procedură fiscală sunt cele prevăzute expres
şi limitativ de lege.
5.2. Prin organele centrale de inspecţie/control, prevăzute la
art. 209 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă, se
înţelege organele care fac parte din structura centrală a
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, astfel cum sunt
prevăzute acestea în actul de organizare a instituţiei.
5.3. Prin alte acte administrative fiscale, prevăzute la art. 209
alin. (2) din Codul de procedură fiscală, se înţelege actele
administrative fiscale emise de organele fiscale competente, altele decât cele
stipulate expres şi limitativ la art. 209 alin. (1) din Codul de
procedură fiscală şi pentru care competenţa de
soluţionare a contestaţiilor aparţine organelor fiscale
emitente.
5.4. Raportul de inspecţie fiscală/procesul-verbal emis de
organele fiscale/vamale, după caz, nu constituie titlu de
creanţă, acesta stând la baza emiterii actului administrativ fiscal,
fapt pentru care nu poate fi contestat decât împreună cu acesta.
5.5. Competenţa de soluţionare este dată de natura
actului administrativ fiscal atacat, calitatea contestatorului, a organului
fiscal emitent al actului atacat sau de cuantumul total al sumelor contestate,
reprezentând impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală stabilite de
plată de către organul fiscal, accesorii ale acestora, precum şi
al diminuării pierderii fiscale.
5.6. În cazul soluţionării contestaţiei formulate
împotriva unei decizii de impunere privind obligaţiile fiscale
suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală emisă
ca urmare a inspecţiei fiscale efectuate pentru soluţionarea unui
decont cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare, competenţa
de soluţionare este dată de suma stabilită ca TVA
suplimentară de plată.
5.7. În situaţia în care, în urma unei inspecţii fiscale
efectuate la un contribuabil, organul de inspecţie fiscală emite atât
decizie de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată
stabilite de inspecţia fiscală, cât şi dispoziţie de
măsuri privind diminuarea pierderii fiscale, cele două acte
administrative fiscale sunt acte distincte, competenţa de soluţionare
fiind cea care rezultă din suma contestată aferentă
fiecărui act administrativ fiscal luat individual. În situaţia
dispoziţiei de măsuri privind diminuarea pierderii fiscale,
competenţa de soluţionare este dată de suma cu care se
diminuează pierderea.
5.8. Atunci când, ca urmare a constatării pierderii înlesnirilor la
plată, contestatorului i se stabilesc, pe cale de consecinţă,
debite şi accesorii, competenţa de soluţionare a
contestaţiei aparţine organelor prevăzute la art. 209 alin. (1)
din Codul de procedură fiscală, în funcţie de cuantumul sumei
contestate.
5.9. În cazul contestaţiilor formulate de contribuabilii
nerezidenţi, pentru care nu a fost stabilită competenţa de
administrare conform art. 36 alin. (3) din Codul de procedură
fiscală, competenţa de soluţionare a contestaţiei revine
organelor specializate constituite la nivelul direcţiilor generale
regionale în a căror rază teritorială se face constatarea
actului sau a faptului supus dispoziţiilor legale fiscale.
6. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 210 din Codul de
procedură fiscală - Decizia de soluţionare
6.1. În soluţionarea contestaţiei, organele de
soluţionare competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală se pronunţă prin decizie.
6.2. Decizia emisă în soluţionarea contestaţiei este
definitivă în sistemul căilor administrative de atac, în sensul
că asupra ei organul de soluţionare competent nu mai poate reveni, cu
excepţia situaţiilor privind îndreptarea erorilor materiale, potrivit
legii, şi este obligatorie pentru organele fiscale emitente ale actelor
administrative fiscale contestate.
7. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 211 din Codul de
procedură fiscală - Forma şi conţinutul deciziei de
soluţionare a contestaţiei
7.1. Decizia se semnează de către directorul general al
Direcţiei generale de soluţionare a contestaţiilor din cadrul
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, de conducătorii
direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice sau de
înlocuitorii acestora, după caz.
7.2. În cazul contestaţiilor soluţionate potrivit art. 209
alin. (2) din Codul de procedură fiscală, decizia se semnează de
conducătorul organului fiscal din care face parte organul fiscal competent
în soluţionarea acestor contestaţii.
7.3. În situaţia în care înlocuitorii conducătorilor
direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice sunt persoanele
care au semnat actul administrativ contestat, va fi desemnată o altă
persoană din cadrul direcţiei generale regionale respective care
să semneze decizia de soluţionare, prin act administrativ al
persoanei care are competenţă de numire în funcţie publică.
7.4. Decizia privind soluţionarea contestaţiei se
întocmeşte şi se comunică astfel:
a) câte un exemplar se comunică contestatorului/ administratorului
special/administratorului judiciar sau lichidatorului, persoanelor introduse în
procedura de soluţionare a contestaţiei, după caz, şi
organului care a întocmit actul atacat;
b) un exemplar rămâne la dosarul contestaţiei;
c) un exemplar se păstrează la dosarul deciziilor.
7.5. În cazul în care, de la data
formulării contestaţiei şi până la data
soluţionării contestaţiei, competenţa de administrare a
contestatarului s-a schimbat, organul fiscal care a emis actul atacat are
obligaţia transmiterii exemplarului original al deciziei de
soluţionare a contestaţiei noului organ fiscal în administrarea
căruia se află contribuabilul, în vederea punerii în executare a
acesteia.
7.6. În situaţia în care decizia de soluţionare a
contestaţiei priveşte creanţe fiscale, organul emitent al
actului fiscal atacat va înainta o copie a deciziei la
compartimentul/serviciul/biroul cu atribuţii de evidenţă
analitică pe plătitori.
7.7. Organele care soluţionează contestaţiile vor
ţine evidenţa acestora într-un registru, din care să rezulte identitatea
contestatorului, obiectul cauzei, modul de soluţionare şi de
comunicare a soluţiei şi calea de atac.
8. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 212 din Codul de
procedură fiscală - Introducerea altor persoane în procedura de
soluţionare
8.1. În procedura de soluţionare a contestaţiilor
intervenţia altor persoane poate fi voluntară sau forţată.
8.2. Intervenţia voluntară este forma de participare, la
cerere, în soluţionarea contestaţiilor, a terţilor ale
căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate în urma
emiterii deciziei.
8.2.1. Intervenţia voluntară se face la cererea unei
terţe persoane care urmăreşte realizarea unui interes propriu.
8.2.2. Intervenţia se poate depune la organul competent de
soluţionare până la emiterea deciziei de soluţionare a
contestaţiei.
8.2.3. Organul de soluţionare competent se va pronunţa asupra
admisibilităţii cererii, urmând a fi înştiinţat
intervenientul printr-o adresă.
8.2.4. Atunci când intervenţia urmăreşte realizarea sau
conservarea unor interese de natură juridică fiscală proprii,
aceasta are caracter principal.
8.2.5. Atunci când intervenţia este făcută pentru
apărarea dreptului uneia dintre părţi, aceasta are caracter
accesoriu.
8.2.6. Atât în cazul intervenţiei cu caracter principal, cât
şi în cazul intervenţiei cu caracter accesoriu, cererea de
intervenţie trebuie să îndeplinească cerinţele
prevăzute pentru forma şi conţinutul contestaţiei, iar
asupra cererii de intervenţie principală organele competente de
soluţionare se vor pronunţa prin decizie.
8.3. Intervenţia forţată este forma de participare a
terţilor în soluţionarea contestaţiilor, care sunt
introduşi de către organele de soluţionare din oficiu sau la cererea
contestatorului. În cazul în care cererea de intervenţie forţată
este formulată de contestator, aceasta va fi motivată în fapt şi
în drept.
8.3.1. Organul de soluţionare competent se va pronunţa asupra
admisibilităţii cererii, urmând a fi înştiinţat
contestatorul printr-o adresă.
8.3.2. Introducerea din oficiu a intervenienţilor se
realizează printr-o adresă a organului de soluţionare care
instrumentează cauza.
8.3.3. Intervenţia forţată la solicitarea contestatorului
se poate depune la organul competent de soluţionare până la emiterea
deciziei de soluţionare a contestaţiei.
9. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 213 din Codul de
procedură fiscală - Soluţionarea contestaţiei
9.1. Pentru lămurirea cauzelor, organul de soluţionare
competent poate solicita puncte de vedere direcţiilor de specialitate din
cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală sau altor instituţii
competente să se pronunţe în cauzele respective.
9.2. În situaţia în care pentru aceeaşi cauză există
puncte de vedere contradictorii sau contrare punctului de vedere exprimat de
organul de soluţionare competent, cauza respectivă poate fi
supusă dezbaterii Comisiei fiscale centrale din Ministerul Finanţelor
Publice, potrivit legii.
9.3. Organul de soluţionare competent va verifica existenţa
excepţiilor de procedură şi, mai apoi, a celor de fond, înainte
de a proceda la soluţionarea pe fond a contestaţiei.
9.4. În soluţionarea contestaţiilor, excepţiile de
procedură şi de fond pot fi următoarele: excepţia de
nerespectare a termenului de depunere a contestaţiei, excepţia de
necompetenţă a organului care a încheiat actul contestat,
excepţia lipsei semnăturii sau a ştampilei de pe
contestaţie, excepţia lipsei de interes, excepţia lipsei de
calitate procesuală, excepţia reverificării aceleiaşi
perioade şi aceluiaşi tip de obligaţie bugetară,
prescripţia, puterea de lucru judecat etc.
9.5. În situaţiile în care organele competente au de
soluţionat două sau mai multe contestaţii, formulate de
aceeaşi persoană fizică sau juridică împotriva unor titluri
de creanţă fiscală, sau alte acte administrative fiscale
încheiate de aceleaşi organe fiscale sau alte organe fiscale vizând
aceeaşi categorie de obligaţii fiscale sau tipuri diferite, dar care sub
aspectul cuantumului se influenţează reciproc, se va proceda la
conexarea dosarelor, dacă prin aceasta se asigură o mai bună
administrare şi valorificare a probelor în rezolvarea cauzei.
9.6. Prin conexarea dosarelor nu se poate stabili o altă
competenţă de soluţionare decât cea care rezultă din
contestarea fiecărui act administrativ fiscal luat individual.
9.7. În cazul în care contestatorul îşi restrânge sau îşi
majorează pretenţiile, organul de soluţionare învestit
iniţial va soluţiona contestaţia formulată pe calea administrativă
de atac.
9.8. Cererile precizatoare pot fi depuse la organul de soluţionare
competent al contestaţiei până la emiterea deciziei de
soluţionare.
9.9. În cazul în care contestaţiile sunt astfel formulate încât au
şi alt caracter pe lângă cel de cale administrativă de atac,
pentru aceste aspecte cererea se va înainta organelor competente de către
organul învestit cu soluţionarea căii administrative de atac,
după soluţionarea acesteia, acest fapt urmând a fi prevăzut
şi în dispozitivul deciziei de soluţionare.
9.10. La solicitarea organului de soluţionare a contestaţiei,
pentru lămurirea aspectelor care fac obiectul contestaţiei, organele
competente vor efectua cercetare la faţa locului, întocmind în acest sens
proces-verbal de cercetare la faţa locului, care va fi ataşat la
dosarul contestaţiei aflat în curs de soluţionare.
9.11. Dispoziţiile art. 40 din Codul de procedură fiscală
privind abţinerea şi recuzarea se aplică în mod
corespunzător.
10. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 214 din Codul de
procedură fiscală - Suspendarea procedurii de soluţionare a
contestaţiei pe cale administrativă
10.1. Dacă prin decizie se suspendă soluţionarea
contestaţiei până la rezolvarea cauzei penale, organul de
soluţionare competent va relua procedura administrativă, în
condiţiile art. 213 alin. (1) din Codul de procedură fiscală,
numai după încetarea definitivă şi executorie a motivului care a
determinat suspendarea. Aceasta trebuie dovedită de către organele
fiscale sau de contestator printr-un înscris emis de organele abilitate.
Soluţia dată de organele de cercetare şi urmărire
penală trebuie însoţită de rezoluţia motivată, atunci
când suspendarea a fost pronunţată până la rezolvarea cauzei
penale. Dacă solicitarea de reluare a procedurii de soluţionare
aparţine împuternicitului contestatorului, altul decât cel care a formulat
contestaţia, acesta trebuie să facă dovada calităţii
de împuternicit, conform pct. 2.2-2.4.
10.2. În situaţia în care solicitarea de reluare a procedurii
aparţine contestatorului, organele de soluţionare vor cere organului
fiscal abilitat, printr-o adresă, comunicarea faptului că motivul de
încetare a suspendării soluţionării contestaţiei a
rămas definitiv.
10.3. La reluarea procedurii administrative, organul de soluţionare
competent poate solicita organului fiscal care a sesizat organele de
urmărire şi cercetare penală punctul de vedere privind
soluţionarea contestaţiei în raport cu soluţia organelor
penale/hotărârea instanţei de judecată.
10.4. La soluţionarea contestaţiilor, organele de
soluţionare se vor pronunţa şi în raport cu motivarea
rezoluţiilor de scoatere de sub urmărire penală, neîncepere sau
încetare a urmăririi penale, expertizelor efectuate în cauză, precum
şi în raport cu considerentele cuprinse în hotărârile pronunţate
de instanţa de judecată, în măsura în care au implicaţii
asupra aspectelor fiscale.
10.5. Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe
cale administrativă trebuie motivată de legătura de cauzalitate
dintre obligaţiile fiscale şi stabilirea de către organele de
urmărire penală a faptului că există indiciile
săvârşirii unei infracţiuni.
10.6. Organul de soluţionare competent poate suspenda procedura de
soluţionare a contestaţiei, la cererea contestatorului, dacă
acesta prezintă motive întemeiate, cu excepţia situaţiei în care
motivul suspendării îl reprezintă cererea înaintată
instanţei judecătoreşti competente prin care s-a solicitat
suspendarea executării actului administrativ fiscal contestat. Amânarea
datei de soluţionare a contestaţiei se poate solicita o singură
dată. La aprobarea suspendării, organul de soluţionare competent
va stabili şi termenul până la care se suspendă procedura.
Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a
determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de
organul de soluţionare competent, indiferent dacă motivul care a
determinat suspendarea a încetat sau nu.
10.7. Dacă reluarea procedurii administrative de soluţionare a
contestaţiei este solicitată de contestatar, acesta are
obligaţia să formuleze în solicitare şi menţiuni cu privire
la starea juridică la data reluării procedurii.
10.8. În situaţia în care, la data reluării procedurii
administrative, contestatara se află în procedură de insolvenţă/
reorganizare/faliment/lichidare, organul de soluţionare competent va
solicita administratorului judiciar sau lichidatorului, după caz, să
precizeze dacă menţine contestaţia formulată de societate,
direct sau prin împuternicit.
11. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 216 din Codul de
procedură fiscală - Soluţii asupra contestaţiei
11.1. Contestaţia poate fi respinsă ca:
a) neîntemeiată, în situaţia în care argumentele de fapt
şi de drept prezentate în susţinerea contestaţiei nu sunt de
natură să modifice cele dispuse prin actul administrativ fiscal
atacat;
b) nemotivată, în situaţia în care contestatorul nu
prezintă argumente de fapt şi de drept în susţinerea
contestaţiei;
c) fiind fără obiect, în situaţia în care sumele şi
măsurile contestate nu au fost stabilite prin actul administrativ fiscal
atacat;
d) inadmisibilă, în situaţia contestării deciziilor de
impunere emise în temeiul deciziei referitoare la baza de impunere, având în
vedere prevederile art. 205 alin. (6) din Codul de procedură fiscală,
precum şi în situaţia contestării de sine stătătoare a
Raportului de inspecţie fiscală sau a Procesului-verbal emise de
organele fiscale sau vamale. Această soluţie o pronunţă
organul fiscal emitent al actului atacat.
11.2. Soluţiile nu sunt prevăzute limitativ.
11.3. Prin decizie, se poate lua act de renunţarea la
contestaţie, în situaţia în care contestatorul solicită
retragerea acesteia.
11.4. Prin decizie, se poate anula parţial/total actul
administrativ fiscal. Anularea parţială/totală se dispune în
situaţia în care pentru aceleaşi obligaţii fiscale există
două sau mai multe titluri de creanţă sau dacă organele de
inspecţie fiscală, ca urmare a desfiinţării, au
depăşit limitele investirii.
11.5. În situaţia în care se pronunţă o soluţie de
desfiinţare totală sau parţială a actului atacat, în
considerentele deciziei se vor prezenta numai motivele care au condus la
desfiinţare.
11.6. Decizia de desfiinţare va fi pusă în executare în termen
de 30 de zile de la data comunicării, iar verificarea va viza strict
aceeaşi perioadă şi acelaşi obiect al contestaţiei
pentru care s-a emis decizia, inclusiv pentru calculul accesoriilor aferente.
11.7. Prin noul act administrativ fiscal, întocmit conform
considerentelor deciziei de soluţionare, nu se pot stabili în sarcina
contestatorului obligaţii fiscale mai mari decât cele din actul
desfiinţat, acesta putând fi contestat potrivit legii. În mod
corespunzător nu poate fi diminuată pierderea fiscală cu o
sumă mai mare decât cea înscrisă în actul desfiinţat.
12. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 217 din Codul de
procedură fiscală - Respingerea contestaţiei pentru
neîndeplinirea condiţiilor procedurale
12.1. Contestaţia poate fi respinsă ca:
a) nedepusă în termen, în situaţia în care aceasta a fost
depusă peste termenul prevăzut de lege;
b) fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a
contesta, în situaţia în care aceasta este formulată de o
persoană fizică sau juridică lipsită de calitate procesuală;
c) fiind depusă de o persoană
lipsită de capacitate de exerciţiu, potrivit legii;
d) lipsită de interes, în situaţia în care contestatorul nu
demonstrează că a fost lezat în dreptul sau în interesul său
legitim;
12.2. Aceste soluţii nu sunt prevăzute limitativ.
13. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 218 din Codul de
procedură fiscală - Comunicarea deciziei şi calea de atac
13.1. Decizia de soluţionare a contestaţiei se comunică
prin modalităţile de comunicare a actului administrativ fiscal
prevăzute de art. 44 din Codul de procedură fiscală.
14. Dispoziţii tranzitorii privind soluţionarea
contestaţiilor
14.1. Contestaţiile formulate de contribuabilii care sunt
încadraţi în categoria marilor contribuabili şi care ulterior
depunerii contestaţiei nu mai îndeplinesc condiţiile prevăzute
de lege pentru marii contribuabili vor fi soluţionate de organul de
soluţionare competent la data depunerii contestaţiei.
14.2. Contestaţiile formulate de contribuabilii mici şi
mijlocii şi care ulterior depunerii contestaţiei îndeplinesc
condiţiile prevăzute de lege pentru marii contribuabili vor fi
soluţionate de organul de soluţionare competent la data depunerii
contestaţiei.
14.3. Contestaţiile formulate de un contribuabil care ulterior
depunerii contestaţiei îşi schimbă domiciliul fiscal în
condiţiile legii vor fi soluţionate de organul de soluţionare
competent la data depunerii contestaţiei.
14.4. În situaţiile în care procedura administrativă de
soluţionare a contestaţiei a fost suspendată până la
soluţionarea laturii penale, iar instanţa judecătorească se
pronunţă definitiv, competenţa de soluţionare aparţine
organului de soluţionare competent la data rămânerii definitive a
hotărârii instanţei de judecată.
14.5. În situaţiile în care instanţa de judecată
obligă definitiv la soluţionarea pe fond a cauzei, competenţa de
soluţionare aparţine organului de soluţionare competent la data
rămânerii definitive a respectivei hotărâri a instanţei de
judecată.
14.6. Prin hotărâre definitivă, în sensul prezentelor
instrucţiuni, se va înţelege hotărârea pronunţată de
instanţa de judecată până la epuizarea căilor ordinare
şi extraordinare de atac, în condiţiile legii.
15. Instrucţiuni privind îndreptarea erorilor materiale din
deciziile privind soluţionarea contestaţiilor
15.1. Procedura de efectuare a corecţiei erorilor materiale din
deciziile de soluţionare a contestaţiilor cuprinde
activităţile ce trebuie efectuate pentru corectarea erorilor
materiale.
15.2. Îndreptarea erorilor materiale se va realiza cu respectarea
prevederilor art. 48 din Codul de procedură fiscală.
15.3. Prin erori materiale se înţelege orice greşeli de
redactare, omisiuni sau menţiuni greşite din actele administrative
fiscale, cu excepţia acelora care atrag nulitatea actului administrativ
fiscal, potrivit legii, sau care privesc fondul actului administrativ fiscal.
15.4. Erorile materiale din deciziile de soluţionare a
contestaţiilor pot fi îndreptate de către organul de soluţionare
a contestaţiilor competent, la iniţiativa acestuia, a organului
fiscal emitent al actului administrativ fiscal contestat, a contestatorului sau
a oricărei persoane direct interesate.
15.5. Prevederile pct. 15.4 nu se aplică deciziilor de
soluţionare a contestaţiilor pentru care s-au exercitat căile de
atac prevăzute de lege, iar soluţia este definitivă.
15.6. În situaţia solicitării de îndreptare a unei erori
materiale din decizia de soluţionare a contestaţiei de către
organul fiscal emitent al actului administrativ fiscal contestat, contestator
sau altă persoană direct interesată, organul de soluţionare
a contestaţiei poate solicita şi alte documente necesare
justificării erorilor.
15.7. Decizia de rectificare a actului care conţine erori va avea
acelaşi număr de înregistrare, la care se adaugă particular
"bis" şi va purta data emiterii efective.
15.8. Decizia de soluţionare a contestaţiei care
corectează erori materiale va fi comunicată atât organului fiscal
emitent al actului administrativ fiscal contestat, cât şi contestatorului
sau altor persoane direct interesate. Întocmirea deciziei de soluţionare a
contestaţiei care corectează erori materiale se face conform pct.
7.4.
16. Instrucţiuni privind publicarea pe site a deciziilor de
soluţionare a contestaţiilor
16.1. În cadrul Direcţiei generale de soluţionare a
contestaţiilor, birourilor/serviciilor de soluţionare
contestaţii din cadrul direcţiilor generale regionale ale
finanţelor publice, toate deciziile emise în soluţionarea
contestaţiilor şi soluţiile instanţelor
judecătoreşti, după caz, după depersonalizarea lor, se
transpun într-un format lizibil pentru a fi postate pe site-ul Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală.
16.2. Depersonalizarea deciziilor emise în soluţionarea
contestaţiilor se face prin eliminarea oricăror elemente care ar
conduce la identificarea persoanelor fizice sau juridice implicate ori a
funcţionarilor publici care au participat la redactarea şi semnarea
deciziei, precum şi a denumirii direcţiilor de specialitate, în situaţia
în care acestea au fost invocate în cuprinsul deciziei.
În acelaşi fel se va proceda şi în cazul soluţiilor
pronunţate de instanţele judecătoreşti.
--------